Taxa mâncării cușer

Sau escrocheria adusă consumatorului

Taxa mâncării cușer (kosher) este cea mai mare fraudă adusă consumatorului, de pe faţa pământului. Examinează fiecare aliment din dulap şi verifică dacă au una din inscripţiile (U) sau (K). Aceste simboluri reprezintă o „binecuvântare” evreiască şi dacă le găseşti, înseamnă că ai plătit o taxă unui grup religios evreu, fără să şti şi fără să vrei. Acestea nu se vor găsi întotdeauna pe faţa ambalajului; pot fi ascunse în mijlocul imprimeului minuscul de lângă sigiliul etichetei. Acest cod criptat are de-a face cu codul ebraic, o tâlhărie care arată puterea evreilor în Europa, Statele Unite și multe alte locuri.

(U)-ul încercuit, uneori însoțit de cuvântul „Parve”, înseamnă Uniunea Evreilor Ortodocşi (UEO), iar (K)-ul înseamnă „cușer” (KOV K). Nu le vei găsi pe amândouă pe acelaşi ambalaj. Aceste simboluri semnifică faptul că producătorul produsului a plătit o taxă evreilor pentru ca nişte rabini să „binecuvânteze” aceste produse alimentare.

Nu confunda aceste litere cu ® - Marcă Înregistrată, sau © - Drepturile de Autor. Probabil şi aceste litere se vor găsi în acelaşi loc. Tocmai ai descoperit ceea ce evreii numesc „hechsers”, un cod al înşelăciunii, găsit pe majoritatea alimentelor.

În 1959 Jurnalul Wall Street a estimat acest bacşiş dat evreilor la aproximativ 20 de milioane de dolari. Asta s-a întâmplat acum 50 de ani. De atunci, Jurnalul Wall Street, care este un ziar evreiesc, a rămas tăcut cu privire la această problemă. În zilele noastre, se crede că acest furt a ajuns la sute de milioane de dolari. Postarea evreiască din 30 iulie 1976 raporta că Rabbi Harvez Sentor recunoştea faptul că Kov K era oafacere bănoasă”. UEO obţine exact acelaşi impozit ca şi Kov K, în exact acelaşi mod.

Bineînțeles că evreii încearcă să justifică aceste „binecuvântări” în orice fel posibil, însă ele nu se reduc decât la înşelăciune şi jaf "legal" pentru Gentili. Se pare că, cu toate că evreii reprezintă doar 2.9% din populaţie, Neamurile nu au opţiunea de a înlătura această „taxă” sau eliminarea minusculelor litere evreieşti de pe produsele cumpărate.

Dacă aceasta nu era o ceremonie religioasă bizară – aprobarea de către rabini a mâncării şi a produselor alimentare preparate într-un mod special pentru o dietă neobişnuită – atunci de ce nu sunt incluse şi pe buretele de sârmă pentru vase şi ustensilele de bucătărie? Evreii au într-adevăr o dietă ciudată! Dacă aceste „binecuvântări” sunt atât de importante pentru evrei, atunci de ce au o taxă pentru ele? E de crezut că doresc să acorde gratis acest serviciu – pentru beneficiului propriilor lor oameni – şi eventual să plătească ceva companiilor producătoare de produse alimentare, pentru furnizarea acestor identificare cușer. Însă lucrurile stau exact pe dos companiile trebuie să plătească pentru a afișa marca cușer.

Din moment ce evreii reprezintă un procent mic al populaţiei, de ce de ce trebuie Gentilii să scoată această „taxă” tâmpită din buzunarul lor? De ce au fost consumatorii Gentili atât de tăcuți pentru atât de mult timp în legătură cu această fraudă perfectă a evreilor? Şi din moment ce această povară vine sub forma unei „taxe”, nu ar trebui ca Gentilii să aibă dreptul de a ştii unde şi cum sunt aceşti bani cheltuiţi? Cum se poate întâmpla că evreii scapă cu acest jaf ziua în amiaza mare? Răspunsul este că agenţiile evreieşti care binecuvântă produsele alimentare au o putere enormă prin intermediul dominației evreieşti asupra distribuţiei şi comerţului.. iar evreii posedă presa americană. Dacă un producător de produse alimentare nu se conformează, aceasta va atrage după sine boycott-ul evreiesc a produsului și eventual reclama negativă prin mediile de informare! Adică falimentul!

Cam aşa lucrează această schemă ingenioasă. Un rabin ortodox va aborda o companie şi va avertiza proprietarii că dacă produsul lor nu este recunoscut drept cușer, sau „potrivit pentru consumul de către un evreu”, vor înfrunta boycott-ul fiecărui evreu. Odată ce se conformează acestui şantaj, le este cerut să păstreze suma totală plătită rabinilor anual, strict secret!

Creşterea acestei ilegalităţi cușer nu a fost nimic mai puţin decât fenomenală. În 1960, doar 225 produse alimentare plăteau taxa cușer. Până la 1966, aceste numere au crescut la 476 şi au sărit la 1.000 până la 1974. Astăzi, un număr impresionant de 17.500 companii au fost intimidate să plătească această taxă.


Cum funcţionează taxa cușer:



Uniunea Rabinilor Ortodoxi care publică simbolurile (U), deţin 80% din afacerea certificării cușer. Aceasta angajează în jur de 300 rabini care călătoresc la nivel naţional, „inspectând” plantele alimente. În primul rând, compania trebuie să plătească o taxă anuală pentru uzul simbolului dreptului de autor – (U) sau (K), sau o variantă a acestora. În al doilea rând, compania trebuie să plătească o altă taxă mare și separată, de fiecare dată când o echipă de rabini vin la faţa locului pentru a „inspecta” plantele. (Anumitor companii care procesează carnea le este cerut să angajeze rabini cu contract şi salarii enorme). În al treilea rând, compania trebuie să plătească aceste taxe din nou şi din nou pentru fiecare produs comercializat.

De asemenea, fiecare companie sub-contractoare care furnizează orice tip de ingredient ce ajunge în produsul final, trebuie să plătească taxe separate pentru „vizita rabinilor”. Uneori, un singur produs, în cele din urmă poate fi taxat de o duzină de ori chiar înainte să ajungă la consumator! În final, dar nu în cele din urmă, aceste taxe trebuiesc plătite anual şi cresc în fiecare an.

Doar prin înştiinţarea publicului despre taxa mâncării cușer şi prin efortul de a ne abţine de la a cumpăra produsele cu simbolurile „K” sau „U”, putem pune capăt acestei nelegiuiri, care este săvârşită asupra oamenilor noștri. Cu puterea de cumpărare a banului din zilele noastre, care este din ce în ce mai mică, nu ne permitem să lăsăm această nelegiuire să continue la nesfârşit.
În completarea articolului de mai sus, aş vrea să adaug că dacă acesta este insigna lor, atunci ce pun în mâncărurile care nu o conţin? Această insignă este mai mult decât „cușer”, ea înseamnă că mâncarea respectivă este în regulă de consumat pentru evrei. Din moment ce publicul Gentil nu cunoaște nimic despre toate acestea, nu înseamnă asta că mâncarea sănătoasă și cu ingrediente naturale este rezervată evreilor?

Exemplu de marcă (K)ușer pe ambalaj de ketchup
Una din echipele de rabini care verifică diverse companii, în vederea acreditării acestora pentru mărcile K sau U